Rugaciune de miercuri. Daca vrei sa iti mearga bine toata ziua, ar fi bine sa rostesti cu credință această rugăciune! Te ajuta sa treci cu bine peste obstacolele aparute peste zi, te linisteste si iti reda speranta:

Rugaciune de miercuri. Ce trebuie sa spui ca sa iti mearga bine toata ziua

Iata rugaciunea zilei de miercuri:

Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi, ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin

Fie ca te afli intr-o cumpana a vietii tale sau iti merge bine si vrei sa ii multumesti lui Dumnezeu pentru tot ce ai, aminteste-ti sa rostesti aceasta rugaciune in fiecare zi de miercuri, in fiecare saptamana.

Cumpără o carte:


Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie


Patericul pe înțelesul copiilor


Colindul vieţii mele


Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu


Sfântul Iov din Uglea (1902-1985).
Din Patericul Maramureșului


Creștinismul sau Biserica


Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor


Din temnițe spre Sinaxare – Danion Vasile (coordonator)


Doctorul de povesti


Pilde și istorisiri pentru copiii creștini.


Patericul Mirenilor


Cum sa ne crestem copiii. Canon de rugaciune pentru copilul bolnav


Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească


Despre Avort- Motive, Traume, Consecințe


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana