Rugăciune specială către Sfântul care vindecă de patima băuturii

Mare este puterea pocăinţei! Nemăsurată este puterea lui Dumnezeu! Tu, Cuvioase Moise, dintâi ai fost tâlhar, însă apoi te-ai îngrozit de păcatele tale, ai dobândit frângere de inimă pentru ele şi întru pocăinţă ai intrat în cinul monahicesc, şi astfel, întru mare plângere pentru fărădelegile tale de mai înainte şi întru ostenicioasele nevoinţe ale postirii şi rugăciunii ai petrecut zilele tale până la sfârşit, şi te-ai învrednicit prin harul lui Hristos

Rugăciune către Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima băuturii

Mare este puterea pocăinţei! Nemăsurată este puterea lui Dumnezeu! Tu, Cuvioase Moise, dintâi ai fost tâlhar, însă apoi te-ai îngrozit de păcatele tale, ai dobândit frângere de inimă pentru ele şi întru pocăinţă ai intrat în cinul monahicesc, şi astfel, întru mare plângere pentru fărădelegile tale de mai înainte şi întru ostenicioasele nevoinţe ale postirii şi rugăciunii ai petrecut zilele tale până la sfârşit, şi te-ai învrednicit prin harul lui Hristos de iertare şi de darul facerii de minuni. O, Cuvioase, care de la păcate grele ai ajuns la fapte bune preaminunate! Ajută şi robilor lui Dumnezeu (numele) care sunt traşi la pierzare, prin vătamarea sufletului nemuritor şi a trupului, care este biserică a Duhului Sfânt, de întrebuinţarea fără de măsură a băuturii, dar care se roagă ţie. Pleacă spre dânşii privirea ta cea milostivă şi nu îi trece cu vederea, ci ia aminte la dânşii, care la tine aleargă. Roagă, Sfinte Moise, pe Stăpânul Hristos, ca El, Cel Milostiv, să nu îi lepede pe dânşii, neputincioşii şi nefericiţii, pe care a pus stăpânire patima băuturii, şi să nu se bucure diavolul de pierzarea lor, fiindcă toţi, ca zidiri ale lui Dumnezeu, am fost răscumpăraţi prin Preacuratul Sânge al Fiului Lui. Auzi deci, Cuvioase Moise, rugăciunea lor şi a noastră. Goneşte de la dânşii pe diavolul, dăruieşte-le putere să-şi biruie patima, adu-i pe calea binelui, slobozeşte-i din robia beţiei, izbăveşte-i din pierzarea băutului fără măsură, ca înnoindu-se întru trezvie duhovnicească şi întru minte luminată să îndrăgească toată înfrânarea şi buna credinţă şi veşnic să proslăvească pe Dumnezeu Cel Atotbun, Care pururea mântuieşte zidirea Sa, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

***

Rugăciune către Sfântul Cuvios Moise Etiopianul

Sfinte al lui Dumnezeu, părinte Moise, sosind ziua pomenirii tale cea de peste an, te rugăm să nu treci cu vederea ale noastre netrebnice și sărace rugăciuni de cerere pe care le aducem ție noi, robii tăi. Ci ca un părinte milostiv și iubitor de fii, ascultă-ne pe noi în ceasul acesta, când suntem greu încercați cu tot felul de ispite, pe care, din pricina păcatelor noastre celor grele pe care le-am săvârșit și care ne-au slăbit sufletele, nu le putem răbda și nici ochii spre cer nu putem să-i ridicăm, covârșindu-ne sarcina cea grea a păcatelor pe care nu le-am părăsit, mâniind cu aceasta pe Dumnezeu care a așteptat întoarcerea noastră, însă noi am ajuns nesimțitori și nevrednici de milă. Pentru aceasta alergăm la bunătatea ta, părinte, deoarece știm că Domnul nu trece cu vederea ale tale rugăciuni și cereri. Mijlocește deci și pentru noi, părinte, să ne mântuim de chinurile cele grozave pregătite pentru cei păcătoși.

Așa, părinte Moise, să nu ne lași pe noi în moartea păcatelor, ci scapă-ne pe noi din Egiptul patimilor cele stricătoare de suflet, precum Moise văzătorul de Dumnezeu pe poporul cel ales din robia lui Faraon și i-a adus în țara făgăduinței, așa și tu, părinte, du-ne în Raiul cel făgăduit de Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava în veci. Amin!

 

Cumpără o carte:


Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie


Patericul pe înțelesul copiilor


Colindul vieţii mele


Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu


Sfântul Iov din Uglea (1902-1985).
Din Patericul Maramureșului


Creștinismul sau Biserica


Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor


Din temnițe spre Sinaxare – Danion Vasile (coordonator)


Doctorul de povesti


Pilde și istorisiri pentru copiii creștini.


Patericul Mirenilor


Cum sa ne crestem copiii. Canon de rugaciune pentru copilul bolnav


Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească


Despre Avort- Motive, Traume, Consecințe


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana