Șocant! Părintele Argatu îți dezvăluie cum recunoști persoanele care se ocupă cu vrăji! 9 semne! Vezi aici cum să te ferești. Iată rugăciunea care dezleagă tot ce a fost legat!

Cum poţi cunoaşte care dintre oamenii cu care te întâlneşti se ocupă cu vrăji

Părinte, cum poţi cunoaşte care dintre oamenii cu care te întâlneşti sunt vrăjitori sau se ocupă cu vrăji?
– Nu-i poţi cunoaşte dacă te uiţi la aspectul lor fizic sau la starea lor morală, deoarece, vrăjitoarea poate fi o persoană serioasă, cu integritate morală, cu viaţă de familie normală, cu copii, cu poziţie socială bună, poate fi o persoană cultă, poate fi o persoană care afişează credinţa şi faptele credinţei, poate afişa virtuţi creştineşti: dragostea, blândeţea, bunătatea, milostenia ş.a.m.d. După prima impresie nu-ţi dai seama. Vrăjitoarele postesc, se roagă, vin la biserică, îşi fac cruce şi foarte uşor te înşeală. De fapt aceasta este masca după care se ascund, ca să nu se ştie că se ocupă cu vrăji şi că ele sunt cu Dumnezeu şi nu cu diavolul. Unele chiar se folosesc de cruce, biblie, tămâie, lumânări şi te trimit la preot să se roage pentru tine. Pentru a înşela pe oameni că ei nu sunt cu diavolul ci cu Dumnezeu. Cum poţi să-i cunoşti când te întâlnesc şi stau de vorbă cu tine? Îi testezi folosind una din următoarele metode:
a.- Dacă pronunţi de câteva ori în conversaţia cu ei numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dacă este vrăjitor, vei observa că tresare şi se schimbă la faţă;
b.- Dacă eşti în conversaţie cu mai multe persoane şi vorbeşti despre Dumnezeu, vrăjitoarele devin neliniştite şi gălăgioase, chiar şi cele care se află la distanţă, se vor apropia făcând multă gălăgie de locul unde te afli ca să te întrerupă. Le vei vedea că se schimbă la faţă şi pomenesc des pe diavol.
c.- Dacă te afli undeva şi vrăjitoarea stă cu spatele la tine şi îţi faci semnul Sfintei Cruci, vei observa că tresare ca lovită de ceva. Această tresărire este una deosebită, saltă din umeri, deoarece semnul Sfintei Cruci pe care l-ai făcut îl loveşte pe diavolul cu care ea lucrează.
d.- Dacă citeşti un verset din Sfânta Scriptură în faţa unei vrăjitoare, vei observa că se schimbă la faţă, devine ori prea roşie ori se albeşte la faţă şi devine ca mortul, deoarece Biblia este „Cuvântul lui Dumnezeu” scris sub insuflarea Sfântului Duh. Vrăjitorii şi diavolii nu pot suporta „Cuvântul lui Dumnezeu”.
e.-Dacă citeşti o rugăciune sau rosteşti un psalm, vrăjitoarea se va schimba la faţă ori în roşu puternic ori în alb pământiu ca de mort, deoarece rugăciunile sunt scrise de către sfinţi iar cuvintele din rugăciune îi arde pe diavoli;
f.- Dacă vorbeşti despre o vrăjitoare şi spui altora câte face ea, vrăjitoarea va veni să te caute, indiferent la ce distanţă s-ar afla;
g.- Dacă afumi cu tămâie, vrăjitoarea devine neliniştită şi se schimbă la faţă în roşu aprins sau în alb pământiu ca de mort;
h.- Dacă stropeşti cu aghiazmă, mâna vrăjitoarei saltă din umăr;
i.- Dacă pui aghiazmă în mâncarea cu care o serveşti pe vrăjitoare, vei observa că se manifestă în două chipuri: Se schimbă la faţă în roşu aprins sau în alb pământiu ca de mort şi devine neliniştită şi foarte nervoasă, poate să facă şi criză de nervi, deoarece aghiazma arde pe diavoli în ea se află flacăra Duhului Sfânt. Aşa puteţi cunoaşte pe cineva care se ocupă cu vrăji, pentru a vă feri de acele persoane şi de a nu vă face rău.

– O fată, care ţipa larugăciune din cauza vrăjilor, l-a întrebat pe părintele:
-Părinte, de ce sunt eu aşa bolnavă? Sunt cea mai păcătoasă şi m-a pedepsit Dumnezeu?
-Să ştii matale că, bolile de genul acesta, de la farmece, le îngăduie Dumnezeu oamenilor pentru trei motive: pentru păcate; pentru întărire în credinţă; pentru descoperirea credinţei la alţii. Omul bolnav vede şi simte pe pielea lui cum diavolul nu suportă anumite rugăciuni ale preotului, anumite momente din slujbă şi aşa se întăreşte bolnavul în credinţă, vede că există şi Dumnezeu şi diavol. Dacă nu deranjezi pe diavol, el nu-ţi face nimic. Când te rogi, când posteşti, când faci ceva pentru Dumnezeu se supără. Ceilalţi oameni care-l văd pe cel bolnav cum reacţionează la rugăciuni se miră, se înfricoşează, adică li se descoperă şi lor credinţa prin ceea ce văd.

– Pe vremea când încă mai slujea la Sfântul Altar, a venit la părintele o ţigancă cu un copil care lătra. Părintele a învăţat-o să ţină posturi negre: luni, miercuri şi vineri, să stea la dezlegările pe care le făcea dânsul: dezlegări de blesteme şi Moliftele Sfântului Vasile şi să participe la Sfântul Maslu în aceste zile. Băiatul bolnav avea vreo 9 ani. Făcea ţiganca metanii la racla Sfântului Calinic şi plângea să-l facă sănătos. Când ieşea părintele cu Sfânta Evanghelie la Liturghie sau cu Sfintele Daruri, copilul lătra, când se săvârşea jertfa în Altar, iar lătra şi după câteva săptămâni de rugăciune şi posturi negre copilul s-a făcut sănătos. Drept mulţumire, mama copilului a dat o lumânare pentru botez cu flori frumoase în jurul ei, să fie pentru botezul unui copil sărac. Boala băiatului venise dintr-o spaimă mare. Pe copil îl bătuse tata pentru ceva şi el de frica tatălui s-a ascuns într-un boschet. Aici sta cu sufletul la gură de frică să nu vină tata să-l găsească şi cum sta el aşa crispat a lătrat un câine chiar acolo în spatele lui, în boschet, de frică şi-a impropriat lătratul lui.

– Părinte, am fost la o femeie care spunea că vorbeşte cu Dumnezeu. Pe tot peretele ei de la răsărit erau icoane, mi-a spus că am vrăji.
-Aceea nu vorbeşte cu Dumnezeu, vorbeşte cu dracul. A pus icoanele ca să ducă în eroare pe mulţi. La carte spune: „La vremea de apoi, vor apărea multe feţe cuvioase, având numai chipul smereniei şi-i vor duce în eroare pe mulţi”.
Când omul ajunge la o vrăjitoare se supără Dumnezeu, între om şi icoane se aşază o pânză neagră care opreşte rugăciunile către Dumnezeu. N-ai voie să fii creştin şi să-ţi laşi icoanele în casă şi să alergi la lelea Floarea-vrăjitoarea, să-ţi ghicească.
Păcatul se iartă numai cu spovedanie, canon şi împărtăşanie când hotăreşte duhovnicul.

Rugăciune:

Dezleagă, Doamne, toate vrăjile, farmecele şi blestemele cu care m-au legat vrăjmaşii mei ştiuţi şi neştiuţi, dezleagă-le şi întru nimica să se prefacă. Cearta, duhurile necurate, pe pustiu să se ducă, unde om nu locuieşte, şi apoi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine robul tău (numele) apăra-mă!

Sursa: parinteleilarionargatu.ro

Cumpără o carte:


Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie


Patericul pe înțelesul copiilor


Colindul vieţii mele


Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu


Sfântul Iov din Uglea (1902-1985).
Din Patericul Maramureșului


Creștinismul sau Biserica


Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor


Din temnițe spre Sinaxare – Danion Vasile (coordonator)


Doctorul de povesti


Pilde și istorisiri pentru copiii creștini.


Patericul Mirenilor


Cum sa ne crestem copiii. Canon de rugaciune pentru copilul bolnav


Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească


Despre Avort- Motive, Traume, Consecințe


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana