Azi, de Ziua Îngerilor, să aprinzi o lumânare și să zici așa, în șoaptă, aceste 25 de cuvinte! Se încheie cu „Amin”:

Creștinii merg la biserica unde aprind lumânări pentru a avea parte de lumina eternă pe lumea cealaltă. Se fac praznice și pomeniri ale morților, și se aprinde și o lumânare pentru cei care s-au sinucis sau au murit osândiți.

De asemenea, ziua de 8 noiembrie se mai numește și „Vara arhanghelilor”, pentru că este printre puținele zile călduroase de până la Crăciun. Pe lângă aceasta, mai sunt încă 3-4 zile mai călduroase, între 8 noiembrie și 25 decembrie, denumite „vara iernii”.

Ce să NU faci de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Pe 8 noiembrie, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil femeile nu lucrează în gospodărie, nu se spală și nu se coase. Se evita bârfele, mania și razvratirea, iar cei care vor recurge la astfel de lucruri vor fi urmăriți de ghinion timp de 5 ani de zile.
***
Rugăciune simplă către îngerul păzitor
8 Noiembrie

Sfinte îngere păzitor al copilului meu (numele), acoperă-l cu acoperământul tău de săgeţile demonului, de ochii amăgitorului şi păzeşte-i inima în curăţie îngerească. Amin.

Cumpără o carte:


Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie


Patericul pe înțelesul copiilor


Colindul vieţii mele


Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu


Sfântul Iov din Uglea (1902-1985).
Din Patericul Maramureșului


Creștinismul sau Biserica


Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor


Din temnițe spre Sinaxare – Danion Vasile (coordonator)


Doctorul de povesti


Pilde și istorisiri pentru copiii creștini.


Patericul Mirenilor


Cum sa ne crestem copiii. Canon de rugaciune pentru copilul bolnav


Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească


Despre Avort- Motive, Traume, Consecințe


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana