Psalmul 50: cea mai puternică rugăciune pentru tine și familia ta! Pentru ușurarea sufletului și atragerea ajutorului divin! Face minuni! Spune-l chiar acum!

De ce a fost alcătuit Psalmul 50

Credinţa în Dumnezeu rămâne pentru români singura lor speranţă adevărată, mai ales atunci când trec prin grele încercări. Rugăciunea de mai jos, Psalmul 50, are o putere deosebită, fiind recomandată de marii duhovnici români ca rugăciune pentru ușurarea sufletului și implorarea ajutorului dumnezeiesc. Îmbinată cu spovedania, Împăparticiparea la slujba de duminică (Sfânta Liturghie), rugăciunea aceasta va ajuta mult pe oricine o rostește cu credință.

PSALMUL 50

l. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
***
Psalmul 50, unul dintre cei 7 psalmi penitențiali ai proorocului David, este o creație literară de o profunzime excepțională, care surprinde în amănunt starea degradată a omului căzut în păcat, dar și pocăința pe care acesta este dator să o facă, pentru a restabili legătura cu Dumnezeu, ruptă atunci când omul își întoarce fața, dinspre Dumnezeu, spre fărădelege.

Proorocul și împăratul David, așa cum ni-l arată Sfânta Scriptură, este un om în care se regăsesc toată înălțimea ființei umane, dar și tot zbuciumul acesteia. Pentru a înțelege bine psalmul, este nevoie să cunoaștem starea în care se afla David atunci când l-a scris și motivele care l-au determinat să-l scrie. Suprascrierea psalmului ne dă chiar primul indiciu: „Întru sfârșit. Psalm al lui David. În vremea când a intrat la dânsul Natan Proorocul, după ce intrase el la Batșeba, femeia lui Urie”.

Cartea a doua a Regilor, în capitolul 11, ne istorisește că David căzuse adânc în păcat. Acest păcat a fost urâciune înaintea lui Dumnezeu, atât prin gravitatea lui, care atrăgea automat moartea, cât și prin urmările lui, deoarece dușmanii lui Dumnezeu, închinătorii la idoli, care cunoșteau viața curată pe care o avusese regele David până atunci, primeau acum un motiv de a lua în batjocură numele lui Dumnezeu, căruia acesta îi slujea.

Parabola profetului Natan, care îl trezeşte pe David

După cum ne mărturisește Sfânta Scriptură, într-o seară, pe când se plimba pe acoperiş, prorocul a zărit-o, făcând baie, pe Batșeba, soţia generalului său, Urie, care, de altfel, era unul dintre cei mai devotați oameni ai săi. Aprinzându-se de poftă, proorocul a trimis o slugă să i-o aducă pe femeie, care era de o frumuseţe răpitoare. Folosindu-se de calitatea de rege, el se culcă cu femeia, care rămâne însărcinată. Acesta a fost începutul răului. David este conștient de consecințele grave ale faptei sale, căci legea lui Moise prevedea, în astfel de cazuri, pedeapsa cu moartea, atât a bărbatului, cât și a femeii (Levitic 20, 10; Deuteronom 22, 22) și încearcă s-o ascundă, trimițându-l acasă de pe câmpul de luptă pe generalul său, Urie, în speranța că va putea transfera responsabilitatea pentru copil în seama acestuia. Însă Urie, arătându-și devotamentul pe care îl avea față de rege și față de camarazii săi de arme, care erau în toiul luptei, nu dorește să meargă acasă, refuz care îl pune pe rege în situația de a fi nevoit să-l omoare, pentru a nu i se afla nelegiuirea, trimițându-l la luptă într-un loc unde avea să moară cu siguranță.

Astfel, David săvârșea două păcate grele, ambele pasibile de pedeapsa cu moartea. Însă omul care căzuse în păcate așa de grave nu era un om obișnuit. Era un prooroc, un om înțelept, încercat, un sârguincios slujitor al Domnului, după însăși mărturia Lui: „Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după inima Mea, care va face toate voile Mele” (Fapte 13, 22). Cinstea de care se bucura David înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor nu l-au putut feri, însă, de cădere sau poate că tocmai aceasta i-au adus-o.

Cu un singur pas, s-a afundat în adâncurile cele mai de jos ale necurăției, adăugând păcat după păcat. Și timp de un an nu și-a cunoscut căderea, nu s-a pocăit. Probabil că, în acest timp, David și-a continuat viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, slujind cu același zel lui Dumnezeu și împărțind dreptatea în poporul său, pentru că Sfânta Scriptură nu ne menționează nimic contrar acestui lucru, însă conștiința sa a fost adormită, cu privire la fapta sa până când ceva exterior nu i-a trezit sentimentul de vinovăție. Pentru aceasta, abia după ce regelui i se naște copilul zămislit în adulter, Dumnezeu îl trimite pe proorocul Natan, care nu îl mustră pe față, ci îl lasă să se judece singur, ca unul ce avea datoria de a face judecata în poporul lui Israel, spunându-i o întâmplare: „Erau într-o cetate doi oameni: unul bogat şi altul sărac. Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte, iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică. Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el” (II Regi 12, 1-4). La auzul acestei fărădelegi, regele s-a mâniat foarte tare și a zis: „Precum este adevărat că Domnul este viu, tot aşa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte. Pentru oaie el trebuie să întoarcă împătrit, pentru că a făcut una ca aceasta şi pentru că n-a avut milă” (II Regi 12, 5-6). Abia atunci, profetul Natan îl face conștient de vinovăția faptei sale și îi arată că, făcând moarte de om, sabia va atârna în veac deasupra casei sale, iar pentru că a luat femeia altuia, femeile sale vor fi luate de către altul.

Căderea și ridicarea proorocului David

La auzul acestei mustrări, David nu s-a împotrivit, ca Adam, ci a strigat, revoltat împotriva lui însuşi: „Am păcătuit înaintea Domnului!” (II Regi, 12, 12). Un om simplu îi vorbise împăratului îmbrăcat în purpură, însă acesta din urmă nu se mai folosește de puterea ce o are, ca odinioară, căci vede în fața sa, nu un muritor de rând, ci pe Cel care l-a trimis. Nu mai este orbit de mulțimea oștirilor din jurul său, ci vede în fața sa mulțimea oștirilor îngerești și tremură în fața Celui nevăzut, ca și cum ar fi văzut. De la această înțelegere și recunoaștere a păcatului vine și îndreptarea, deoarece Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Pentru că s-a judecat singur pe sine și s-a osândit, fiind gata să primească moartea cu care singur pedepsise pe cel vrednic de o faptă ca a lui, prorocul Natan a zis: „Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta şi nu vei muri!” (II Regi 12, 13).

Deşi fericitul David a auzit cuvintele de iertare, totuşi împăratul n-a lăsat pocăinţa, ci se îmbrăca cu sac, în loc de porfiră şi şedea pe cenuşă şi pe jos, în locul tronului ferecat cu aur. Dar nu numai că şedea pe cenuşă, ci chiar şi mânca cenuşă precum însuşi ne spune: „Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o”. (Psalmul 101, 10). De faptul că David nu face doar o simplă conștientizare a păcatului, ci este vorba de o reală părere de rău și de o întoarcere din calea păcătoasă o arată adânca smerenie la care a ajuns cel care nu ezitase să facă adulter și crimă, ilustrată în versurile psalmului 50.

Aşadar, iată cum a ajuns proorocul David să-și cunoască păcatul şi de ce a zis: „fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 4). Simțul dreptății, pe care David îl avea, îl împinge să scrie psalmul. Deși păcatul se săvârșise în mare secret, el devenise cunoscut, dând prilej dușmanilor lui Dumnezeu să-L hulească (II Regi 12, 13-14) și era un lucru normal ca mărturisirea să fie publică, precum era și păcatul.

Căderea și ridicarea proorocului David, care a dat naștere psalmului 50, acestei rugăciuni de pocăință de o atât de mare profunzime, a rămas ca pildă pentru toate generațiile, spre trezirea conștiinței păcătoșeniei lor. Despre acestea, Fericitul Augustin spune: „Le-aș povesti acestea celor care nu au făcut așa, ca să vegheze, să-și păstreze curăția și, luând aminte cum a căzut un om măreț, ei, care sunt mici, să se teamă. Dar, dacă cineva care a căzut deja și care are în conștiința sa un lucru rău aude aceste lucruri, să ia aminte la cuvintele psalmului. Să ia aminte la gravitatea rănii, dar să nu dispere din cauza slavei Doctorului… La voi nu a fost trimis profetul Natan, ci însuși David a fost trimis. Auziți-l cum plânge și cu el plângeți! Auziți-l cum suspină și cu el suspinați! Auziți-l cum se îndreaptă și cu el vă bucurați!”

Ioan Lucian Radu
Sursa: doxologia.ro

Cumpără o carte:


Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie


Patericul pe înțelesul copiilor


Colindul vieţii mele


Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu


Sfântul Iov din Uglea (1902-1985).
Din Patericul Maramureșului


Creștinismul sau Biserica


Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor


Din temnițe spre Sinaxare – Danion Vasile (coordonator)


Doctorul de povesti


Pilde și istorisiri pentru copiii creștini.


Patericul Mirenilor


Cum sa ne crestem copiii. Canon de rugaciune pentru copilul bolnav


Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească


Despre Avort- Motive, Traume, Consecințe


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana