Câte zile se bea Agheazma mare, pentru putere, sănătate şi ajutor, vindecare de boli şi izgonirea duhurilor rele!

Câte zile se bea Agheazma mare, pentru putere, sănătate şi ajutor, vindecare de boli şi izgonirea duhurilor rele!
Agheazma mare se consumă de pe 5 ianuarie sau 6, dacă atunci intri în posesia ei (asta pentru că le unele biserici se face slujba Aghezmei Mari şi în data de 5 ianuarie, în Ajun), până pe 14 ianuarie, când e Odovania Praznicului. Deci 9 sau 10 zile.
***
Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule Născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Care luminezi toate, Care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Tu însă nu ai răbdat să vezi neamul omenesc muncit de diavolul și pentru aceasta în luminata zi a dumnezeieștii Tale Arătări ai venit la Iordan, la păcătoși și la vameși, ca să Te botezi de la Ioan, fără de păcat fiind, ca să împlinești toată dreptatea și să speli în apele Iordanului păcatele întregii lumi, ca un Miel al lui Dumnezeu, să le iei asupra Ta și să ne mântuiești cu Cinstit Sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam și Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel. Tu ai luminat și ai îndumnezeit firea noastră și dumnezeiescul Tău Părinte Ți-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui și ca un om ai primit păcatele și prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuți ai grăit: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l primesc”, și, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre. Pentru aceasta toate puterile cerești se bucură și toată făptura se veselește, așteptând slobozire din stricăciune, zicând: „A venit luminarea, s-a arătat harul și izbăvirea, lumea se luminează și oamenii se umplu de bucurie. Să se veselească acum cerul, pământul și toată lumea să se bucure, râurile să salte, izvoarele, lacurile, adâncurile și mările să dănțuiască, că prin Dumnezeiescul Botez astăzi s-a sfințit firea lor. Să se bucure astăzi și adunarea oamenilor, că firea lor capătă astăzi starea cea dintâi, și toți să cânte cu bucurie: Este timpul Arătării lui Dumnezeu. Veniți cu mintea la Iordan să vedem priveliște mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită și o găsește și o duce în rai”. Această taină dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învrednicește-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viață, să scoatem apa harului Tău și iertarea păcatelor și să trăim în veacul de acum în curăție și feciorie, în dreptate și cucernicie, așteptând nădejdea cea fericită și arătarea slavei Tale, a Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru, pentru că nu ne mântuiești numai după faptele noastre, ci cu marea Ta milostivire și cu înnoirea Sfântului Tău Duh, în baia nașterii din nou, ca îndreptați cu harul Tău să fim moștenitori ai vieții veșnice în Împărăția Ta, unde ne învrednicește să slăvim, împreună cu toți sfinții, Preasfântul Tău Nume cu Părintele Tău fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cumpără o carte:


Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie


Patericul pe înțelesul copiilor


Colindul vieţii mele


Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu


Sfântul Iov din Uglea (1902-1985).
Din Patericul Maramureșului


Creștinismul sau Biserica


Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor


Din temnițe spre Sinaxare – Danion Vasile (coordonator)


Doctorul de povesti


Pilde și istorisiri pentru copiii creștini.


Patericul Mirenilor


Cum sa ne crestem copiii. Canon de rugaciune pentru copilul bolnav


Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească


Despre Avort- Motive, Traume, Consecințe


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana